Demachierea – primul pas spre un ten ingrijit

Demachierea – primul pas spre un ten ingrijit
        Stiati ca supletea, claritatea si starea de sanatate pe termen lung a pielii se bazeaza de fapt pe cum si cat de bine va curatati fata? Fie ca sunteti barbat sau femeie, sau ca este vorba de un ten tanar sau matur, faceti o mare favoare pielii dumneavoastra daca o curatati in mod corect.

        O demachiere buna scapa pielea de murdarie si praf, de machiaj si bacterii, de stratul de celule moarte de la suprafata pielii si lasa porii sa respire liber. De asemenea stimuleaza circulatia sangvina si pregateste pielea pentru a primii nutrientii din crema.

        Nu este nevoie sa curatam fata mai mult de doua ori pe zi, indiferent de tipul de ten. Pielea are nevoie sa-si pastreze uleiurile naturale pretioase.

        Este important sa alegeti un produs de demachiere adecvat tipului de piele. Nu folositi sapun pentru ca este prea dur si usuca pielea, un demachiant prea uscat poate irita, in timp ce un produs prea gras poate bloca porii. Un demachiant pentru ten uscat trebuie sa contina uleiuri si substante nutritive, cel pentru ten gras ar trebui să includă ingredienti care echilibreza secretia de sebum, iar pentru pielea sensibila este nevoie de un demachiant cu o textura fina, fara parfun, hipo-alergenic.

        Zona ochilor este foarte delicata, aşa că încercaţi să utilizati un demachiant special pentru ochi. Intotdeauna folositi apa calduta, deoarece apa fierbinte usuca pielea si aduce multe daune de-a lungul timpului, cuperoza de exemplu, in ce apa rece nu dizolva murdaria si machiajul.

        Daca folositi dischete sau bureti demachianti, asigurati-va ca au o textura moale si sunt curati. Dupa parerea mea, varful degetelor fac o treaba mult mai buna. Spalati mainile inainte de a curata fata si folositi o bentita sau elastic pentru a proteja parul.

        Incepeti prin a uda fata si gatul cu apa calduta, apoi aplicaţi demachiant cu vârful degetelor sau un burete moale, folosind miscari circulare de masaj blând pe faţa şi gât. Clatiti cu apa calduta, urmarind sa nu ramana machiaj si murdarie pe zona gatului sau linia parului.

        Demachiati buzele cu o discheta de bumbac de la coltul gurii spre centru, apoi cu mare atentie demachiati ochii, cu miscari usoare si blande. Imediat dupa curatare aplicati lotiunea tonica. Demachiantul deschide porii si curata, iar tonicul inchide porii, reechilibreaza filmul hidro-lipidic si pH-ul pielii.

        Urmati apoi aplicarea unei creme hidratante potrivita tipului de ten, pentru a pastra umiditatea naturala a pielii si pentru a oferii nutrienti.

        Curăţarea este probabil cea mai importantă parte din rutina zilnica a ingrijirii de baza a pielii.
Mihaela Pâslaru